La steaua
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
S-au spus atât de multe despre Eminescu încât nu cred ca aș putea să spun mai mult decât deja s-a spus. Postarea numărul 15 este poezia mea preferată scrisă de el, este atât de profundă și simplă în același timp…
10picioruse 