M-am oprit din scris pentru că mă simțeam vulnerabilă și nu-mi puteam oricum aduna gândurile. Când scrii doar pentru tine, e mai ușor, citești doar tu și poți să scrii ce-ți vine, fără să te gândești dacă e bine, dacă ai pus suficienți „i”, dacă ai mâncat o literă, dacă se poate interpreta altfel decât ceea ce vrei să transmiți și oricât am încercat să nu intervin și să las gândurile așa cum au venit, așa brute, parcă uneori simt nevoia să intervin, să mai șterg sau să adaug sau să mă opresc . De când am început să scriu, mă simt vulnerabilă, pentru că ofer acces gândurilor mele și altor persoane și asta îmi dă un sentiment de nesiguranță, mi-e frică de critică și mai ales de hate, într-o bulă de săpun totul se vede, iar culoarea depinde de unghiul din care privești și cum nu putem fi toți în același loc, parcă uneori nu-mi arde să îmi spună cineva că bula mea e verde când eu o văd roz și nu pentru că verdele ar anula rozul, ci doar pentru că pentru moment îmi place rozul și nu vreau să văd altceva, vreau să fiu limitată în roz.
Simțindu-mă vulnerabilă, mă gândeam că nu e bine, că e o slăbiciune și nu mai vreau să fiu „slabă”, eu vreau să fiu puternică și mă gândeam că nu pot fi puternică dacă sunt vulnerabilă, dar e bine că îmi dau pace și aștept să îmi treacă, pentru că azi cred că vulnerabilitatea voluntară te face să fii puternic și că e un act de curaj să fii vulnerabil.
10picioruse 