8 minuni ale lumii: 4. Durerea

Durerea este o stare de neplăcere care ne avertizează că ceva nu e bine, un semnal de alertă că ceva trebuie schimbat. Oricare ar fi natura ei, ea ne ajută să prevenim, să facem o schimbare.

Photo by Pixabay from Pexels

Durerea e bună pentru că ne oprește din a persevera în greșeală. Durerea pe care o am eu acum, îmi spune să nu mă mai lovesc și sa fiu mai atentă pe unde calc și să nu mă mai grăbesc. Din grabă și neatenție, mi-am luxat ieri un deget de la picior… Am avut un moment în care mi-am amintit si Bing-Bangul și tot procesul de creație, și în același timp mi-am amintit cât sunt de proastă și zăpăcită și cât de ușor pot să mă rănesc. Nu că ar fi prima dată, dar cu siguranță a fost prima dată când piciorul meu a întâlnit tocul de la ușă, o întâlnire nefericită, nedorită și cu efecte adverse destul de dureroase. Încerc să învăț din durerea asta, să-mi port picioarele cu mai multă grijă. Vreau să cred că durerea asta e așa să ma calmeze un pic și să mai stau puțin în pat, că nu făcusem de ceva vreme asta.

Publicat de Pasca Ioana

Doar un om în căutarea celei mai bune versiuni ale sale

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: