Oamenii se cred cei mai tari și superiori naturii, dar paradoxal nici în casă nu pot să stea fără să se plângă… Ne limităm la a construi o casă sau depinde de caz, mai multe, uitând că o casă nu este acasă, iar acasă este toată planeta noastră și nu poți să ai o casă curată și sănătoasă, atâta timp cât planeta urlă de durere și chin… Am sufocat-o cu capriciile noastre și acum suntem nevoiți să stăm și noi la rândul nostru îngropați și închiși cu toată mizeria pe care am construit-o. Nu ne mai vrea afară, ne-a închis în casele pe care ni le-am dorit atât de mult, împreună cu hainele pe care le-am iubit mai mult decât planeta și suntem captivi în superficialitatea care ne caracterizează rasa umană.
Acum, stând în casă, ce valoare au toate lucrurile pentru care alergai zilnic, ce valoare au „bogățiile” tale? Se clatină tot, nu mai ai siguranță și oricât ai încercat să oprești timpul în loc pentru tine, poate că ai făcut-o pentru o clipă, dar doar pentru tine. Din disperarea de a arăta cât mai bine și nu de a fi cât mai bun, am distrus casa noastră, a mea, a ta, a tuturor!
Statul în casă, ar trebui să ne aducă cu picioarele din nou pe pământ, să conștientizăm că noi toți suntem defecți, că ducem în spate prea multe traume care nu ne lasă să ne bucurăm de noi, de natură… Nu ne mai mulțumește nimic natural, ci doar artificial… Acum închiși în tot artificialul după care am alergat o viață, conștientizăm că diamantele nu strălucesc la fel de bine sub un neon, cum strălucesc la lumina soarelui. Îmi doresc să ne fie o lecție, să conștientizăm că avem nevoie de natură și să nu punem mai presus de natură nevoile noastre ci să fim în acord cu ea…
10picioruse 