Atunci

Sâmbătă seara înainte de Înviere, băieții din sat de adunau Pă coastă și pregăteau o ficitură mare de găteje, paie , vejii și alte chestii ce ard, își pregăteau țevile și pușcau cu carbit odată cu lăsarea serii. Toată seara, satul răsuna de bubuitul țevilor cu carbit, care vesteau că urmează ceva important. La miezul nopții se aprindea focul, clopotele începeau să bată după trei zile în care au fost înlocuite de toacă, iar din turnul bisericii, un grup de bărbați strigau cât de tare puteau Cristos a înviat! Când ajungea vestea și Pă Coastă cei de acolo răspundeau Adevărat ca a Înviat! repetând de trei ori urmând să cânte Cristos a înviat! acompaniați de Dumitru Dobrican la taragot. De pe alte dealuri se auzea taragotul lui Dumitru Fărcaș și a lui Ioan Berci. Nu cred că exista loc pe pământ în care să se întâmple ceva mai frumos, Groșul era luminat de focuri imense, iar cântecele răsunau din taragoatele celor mai buni taragotiști. Sunt atât de recunoscătoare pentru aceste amintiri unice și speciale, cele mai frumoase tradiții de Paști. După ce priveau focul, oamenii coborau la biserică și luau lumină, apoi mergeau spre casă să doarmă pentru a se putea trezi a doua zi pentru mersul la biserică.

Duminică dimineață, ne trezeam devreme și cu greu, având în vedere că ne culcam târziu cu o seara înainte. Mama pregătea coșerneu cu toate bunătățurile făcute cu o zi înainte pentru a fi duse la sfintint, punea peste toate ștergura cea mai frumos brodată și pregătea hainele noi pentru fiecare. Eram nerăbdătoare să îmi îmbrac noile haine, atunci doar de sărbatori primeam haine noi, pe care știam să le îngrijim astfel încât să ne ajungă tot anul. Îmi pregăteam coșuletul cu ouă și îl luam pe Bimbi de o ureche și ne îndreptăm flămânzi spre biserică, toată familia. Nimeni nu mânca nimic până nu ne întorceam de la biserică cu bucatele sfințite și înainte de a mânca luam o înghițitură de cuminicătură, dacă mâncai înainte de asta îți ardea limba. Ajunși la biserică acolo era tot satul adunat în jurul bisericii, fiecare ducându-și bucatele și fiecare își știa locul care rămânea neschimbat de ani de zile. Pentru mine, ca și copil era prilej de întâlnire cu alți copii, schimbam ouă, iar dacă primeam vreun ou de ciocolată, mă simțeam c-am căstigat la loto și abia așteptăm să anung acasă să îl pot mânca. Făceam o tură de biserică să văd coșurile tuturor, mergeam până în Scoruș la bunicu, el acolo stătea în timpul slujbei și după o oră deja nu mai aveam răbdare să stau să aștept până plecăm acasă și din cinci în cinci minute adresam aceiași întrebare Când ne liberează?

Când ieșea preotul afară știam că nu mai e mult și o să plecăm acasă, trecea pe la toate coșurile și le sfințea, iar după asta noi mergeam acasă unde în sfârșit puteam să mâncăm, eu așteptam cel mai mult cașcavalul și salata de roșii cu castraveți, era prima dată în an când mâncam roșii. Ajunși acasă și după ce era întinsă masa, așteptam ca tata să scoată cuminicătura să ne dea fiecăruia câte o linguriță, spunându-ne fiecăruia Cristos a înviat! și răspundeai repede apoi simțeai gustul amar de vin și după puteai mânca liniștit că nu îți va arde limba. După luarea mesei, ieșeam în curte, nu puteai să dormi în ziua de Paști că avea să îți plouă fânul, nici să mergi în vizită, pentru că de Paști fiecare stătea la casa lui sau ne vizitam bunicii, care cu siguranță aveau să ne răsplătească pentru asta. La bunici aveam cu siguranță pusă deoparte o banană sau poate chiar un strugure pe care bunicu îl păstra din toamnă până în primăvară, nu știu prin ce metodă, dar reușea, când plecai îți dădea ceva bănuți pentru că ai fost copil cuminte și sa ai de un suc și o înghețată, iar când ieșeam din casă, ne însoțea bunica care scotea de la piept batista în care avea bănuții ei și îți dădea și ea un bonus Ia și aiștia de la mine să nu știe moșul!