De câteva nopți visez, nu am mai visat demult timp și acum am niște vise ciudate…
Sunt intr-o cameră de interogatoriu, pereți gri și goi, în mijlocul camerei o masă, iar la masă o femeie cu părul desfăcut și capul lăsat mă așteaptă, nu pot să îi văd chipul, e tot acoperit de păr, se joacă cu degetele pe masă, bătându-le de masă atât de ritmic, creând o muzică care mă atrage spre ea… Nu știu de ce, dar am impresia că mă așteaptă, mă așteaptă pe mine…
Fac un pas și oprește și ea dansul degetelor pe masă. Se oprește și muzica și impietresc… Mi-e frică să mai fac un pas, stau și aștept, ea pornește din nou muzica și în momentul în care fac din nou un pas o oprește… Când muzica se oprește, mă opresc și eu, când mă opresc eu, oprește și ea muzica și repetăm același lucru, până când ajung lângă masă. Acolo e un scaun gol, așezat față în față cu ea… Rămân câteva secunde în fața scaunului și după hotărăsc să mă așez….
Mă așez și un sentiment de neliniște amestecat cu curiozitate mă învăluie, ea își continua dansul degetelor pe masă, îmi par atât de cunoscute, tot ce ține de ea, mi se pare atât de cunoscut… Părul ei, șaten care îi acoperă fața mi se pare că are nuanța cea mai frumoasă de șaten pe care am văzut-o până acum, se oprește și își ridică capul, apoi cu mișcări line își înlătură părul, iar eu încep să îi văd chipul…
Acum îi văd chipul, își are privirea fixă, ațintită în ochii mei, mă cuprinde groaza, și o iau la fugă, fug prin mai multe camere goale, care mă aduc înapoi în camera în care este ea… Facem același joc, când îi văd privirea,fug și cât de grea este fuga în vis… Fugi, dar parcă nu fugi, simți greutatea fiecărui pas pe care vrei să îl faci, simți fuga într-o altă dimensiune, defapt este într-o alta dimensiune, te obosește mai mult, îți zguduie toată lumea interioară și tot ce vrei să faci este să scapi, de fugă, de vis… Te simți ca un bebeluș care plânge fără să îl aline nimeni, care nu știe să își exprime ceea ce îl deranjează…
A doua oară când am ajuns în cameră cu ea, știam ce va urma, știam că aveam să stau din nou față în față cu ea, știam deja cine e ea și totuși ajungeam din nou să fug, atunci când îi întâlneam privirea, deși fixă și blândă care îmi cerea să stau, să vorbim simțeam nevoia să fug și fuga se repetă până când mă trezește el, o altă parte din mine care parcă mă simte și el spre deosebire de mine poate să strige, să ma trezească…
Mă trezesc, mai obosită decât m-am culcat și mă gândesc de ce fug, îmi fac cafeaua și îmi propun ca în noaptea ce va urma să iau o sticlă de vin, două pahare și să vorbesc cu ea…
10picioruse 