Recunosc că pot spune că fac din cea de-a doua categorie a oamenilor și anume din cei care se simt foarte jenați atunci când primesc complimente, dar după ce valul de cuvinte frumoase a trecut și rămân singură, acestea mă bucură și cred că nimic nu ne face să ne simțim mai bine decât să fim apreciați de cei din jurul nostru.
Mă tot întreb de ce uneori îmi este atât de greu să primesc complimentele? De ce roșesc atât de tare și mă emoționez astfel încât interlocutorul meu să își dea seama de fâstâcirea mea la auzul unor cuvinte frumoase la adresa mea?
Recent am descoperit că este o dificultate pe care o întâmpină foarte multă lume și poartă denumirea de dificultate de a primi iubire, care ne este indusă de mediul în care creștem.
Deși la prima vedere nu pare o problemă foarte mare, în spatele acestor gesturi se află niște tragedii sufletești, care dacă nu sunt conștientizate, pot duce la dependențe de nefericire sau obiceiuri autodistructive.
Se pare că noi oamenii suntem dependenți relational unii de alții, iar această dependență durează de la naștere până la moarte. „Noi avem nevoie de ceilalți și ceilalți au nevoie de noi. Fără nicio excepție umană.” (Gáspár György „Revoluția iubirii”)
„Autosuficiența, însingurarea și independența extremă sunt dovezi ale dependenței de nefericire și în niciun caz manifestări de curaj, maturitate psihologică și integritate personală.” (Gáspár György- Revoluția iubirii)
Toate astea au și o veste bună, o traumă identificată poate fi tratată, tot ce trebuie să faci este să îți permiți să primești iubire.
Meriți să ai sprijin. Meriți să ai un partener adevărat. Ești vrednic de iubire. Ești demn de a fi adorat și demn de a fi prețuit. Nu trebuie să lupți pentru asta, nu trebuie să o câștigi, să te târguiești sau să cerșești. Meriți, ești demn și asta pentru simplul fapt că exiști.
10picioruse 