Se anunță o duminică zen, cel puțin primele semne ale dimineții asta mă făceau să sper. Mi-am deschis ochii înainte ca Aris să vină să mă tragă de păr pentru a mă trezi și după o porție bună de pupici, fiecare și-a luat locului pentru a-și savura cafeaua, respectiv laptele.
Treizeci de minute mai târziu se trezesc și ceilalți doi membri ai familiei și începe ziua într-un mod destul de relxat și jucăuș. Pregătim micul dejun și în timp ce ei mănâncă eu reușesc performanța de a-mi spăla părul si a face duș în 6 minute. Îmi propun ca azi să fiu zen, calmă și să avem o duminică plină de activități plăcute, așa că în 5 minute sunt gata să ieșim, mă gandeam să profităm de vremea bună pentru a merge în parc, dimineața este de obicei gol.
Imediat ce sunt gata eu, îmi propun să îi schimb pe piticii și să plecam, dar pe măsură ce schimb hainele se schimbă și zen-ul meu cu o porție bună de irascibilitate și nu mai fac față uraganului pe care îl provoacă cei mici pe unde trec, până reușesc să o îmbrac pe Ariana, Aris scoate toți papucii, pe hol, pun papucii la loc, încerc să îl schimb pe Aris, Ariana găsește cutia cu pampers și în mai puțin de un minut în cameră parcă a plouat cu pampers. Urmează Cezar, care e foarte supărat că nu îl îmbrac la cămașă cu mânecă lungă și pantaloni lungi, îi place să se îmbrace doar așa, e foarte supărat atunci când trebuie să își ia pantaloni scurți sau tricou, îi explic că nu se poate azi, e prea cald și nu se arată un mod de a ne înțelege, așa că mami uită de tot parentingul cu calm și îi spune răspicat să audă și bătrâna care merge la biserică, „Te-mbraci cum spun eu și gata! Dacă nu rămâi singur în casă și nu vii nicăieri!”
Sunt gata în sfârșit toți trei, mai rămâne doar să scot caruciorul și putem pleca, dar ce să vezi Cezar își invită fratele mai mic înainte de a pleca să mai scoată odată toți papucii ca doar să nu mă plictisesc. Strig un pic, după care îmi dau seamă că exagerez, sunt doar niște copiii și eu o mamă rea și isterică. Îmi cer scuze imediat, își cere scuze și Cezar, asta mă face să mă simt și mai vinovată, încerc să îmi asum vinovăția și să mă înțeleg și eu pe mine, de ce am făcut asta.
Plecăm în cele din urmă spre parc, dar nu înainte ca Ariana să cadă înainte de a o pune în cărucior și să își crape puțin buza. Simt că mai am nevoie de o cafea și zic să îmi iau una, jumătate reușesc să o vars pe mine, că doar nu puteam să rezist mai mult de 30 de minute curată. De data aceasta nu mă mai enervez îmi amintesc să respir de câteva ori profund și aștept să treacă și starea asta de irascibilitate.
În drumul nostru trecem pe lângă grădiniță și abia aștept ziua de mâine să îl duc pe Cezar, dar îmi amintesc că nu i-am luat papuci de interior și ne întoarcem spre mall că să facem și această ultimă achiziție.
Reușesc pe drum să mă liniștesc și zen-ul mă cuprinde iar deși trebuie să ne întoarcem destul de mult pentru a căuta papucii aruncați de gemeni din carucior. Jumătate de oră mai târziu, reușim să facem și cumpărăturile și să ajungem în parc, unde nu reușesc să stăm mai mult de 20 de minute, nu fac față să îi stăpânesc, Aris vrea să meargă în stradă, Ariana să culeagă gunoiul de pe jos și eu zic că mi-a ajuns pentru azi. Ne-ntroarcem acasă, mâncăm și acum e liniște și pace toată lumea doarme. Oscilez între a citi o carte și a face dulceață, iar prima variantă e cea care câștigă.
E duminică și e 13, observ cum cu cât îmi propun mai mult să fiu mai bună, cu atât reușesc mai repede să îmi pierd starea de calm și pace, iar pentru restul zilei îmi propun să nu îmi mai propun ci să las să vină și să treacă orice stare. Acum că toate gândurile îmi sunt clare, îmi dau seama că așteptările mele m-au făcut să îi dau acest curs zilei, dar pot schimba mereu cursul, ascultandu-mi corpul și ceea ce simt.
10picioruse 