Gânduri la 30

Vine un moment in viață când simți nevoia să te așezi cu un pahar de vin în mână (spumant în cazul meu) și îți treci in revistă trecutul și te gândești încotro vrei să se îndrepte viitorul tău. Se întâmplă de regulă chestia asta la trecerea dintre ani sau în momentul în care vine schimbarea de prefix la vârsta. O schimbare care uneori ne sperie, dar nu e nimic de speriat, începe doar o nouă etapă. Noua etapă în care intru eu, începe cu cifra 3 și da, de azi am 30 de ani.
Recunosc pentru o bună perioadă de timp, îmi era frică de această vârstă, defapt înaintarea în vârstă mă cam speria, mai ales când eram mai mică, dar acum toate astea nu îmi provoacă spaimă, ci din contră mă face să îmi deschid brațele pline de entuziasm și să îmbrățișez viitorul.
Au trecut 30 de ani pe această minunată planetă, în acest minunat corp, în această minunată viață.
4 iulie 1990 când soarele se pregătea să răsară, m-am hotărât să văd și eu răsăritul în brațele celei mai frumoase femei, cu părul creț și niște ochi albaștri. S-a născut o nouă dragoste, aceea dintre mama și tatăl meu, o fetiță plină de iubire, mereu cu zâmbetul pe buze, dar mereu încruntată… Zâmbetul meu ascundea de multe ori nesiguranță și neîncredere în mine, iar incruntarea este și azi doar din simplu motiv că nu pot să deschid prea bine ochii când e lumina puternică.
Am avut o copilărie plină de julituri, în loc de cotiere și genunchiere, pe timpul verii aveam mereu o scoarță groasă de la cazarurile pe care le făceam zilnic. Nu mă comportam exact cum s-ar fi așteptat lumea de la o fetiță, eram mereu gata să fac noi lucruri.
Primul deceniu din viața mea a fost unul al explorării, al doilea pot să spun că a fost al pierderii, am învățat să pierd, oameni dragi care mi-aș fi dorit să îi am mai mult timp alături de mine, dar care și-au terminat de predat lecțiile pentru mine mult prea repede, dar impactul lor și lecțiile lor încă dăinuie în timp. În cel de-al treilea deceniu, am câștigat oameni noi, am dat viață și am crescut. M-am cunoscut mai mult pe mine și am prins curaj să îmi deschid aripile.
Acum când am împlinit trei decenii, mă bucur de prezent și mă gândesc la ce urmează în cel de-al patrulea spre care mă îndrept.
Se schimbă ceva la 30 de ani?
Se schimbă în funcție de cât îți dorești asta și de ce dorești să schimbi… Dacă încă îți dorești să schimbi lumea din jurul tău și nu pe tine, înseamnă că schimbarea cel mai probabil nu se va întâmpla. Aceasta începe cu tine și cred că la 30 de ani, ca femeie începi să te cunoști să te accepți mai mult. Începe să nu îți mai pese de ce spun cei din jurul tău sau din contră încerci din răsputeri să cauți validare?
Îți lași încet să se stingă dorințele tale ascunse sau acum le dai viața creând un foc de artificii? Îți lași vechile tipare să se maturizeze sau le schimbi, adoptând unele noi? Oare acum e momentul pentru o schimbare sau acum e momentul să devenim mai serioși? Nu pot să nu îmi pun întrebarea noul deceniu este ultimul semnal tras de către trenul cu destinația îndeplinirii viselor noastre?
Cum mă simt eu? Mă simt plină de încredere, conștientă de ceea ce pot și ceea ce nu? Mă cunosc acum mai bine ca oricând sau e doar o mască sub care vreau să mă ascund pentru a primi validarea celor din jur? 30 de ani este primul pas spre îmbatrânire sau începutul vieții intr-un mod mai conștient?
Acum, in acest moment nu pot să spun că simt o schimbare din punct de vedere fizic, îmi simt corpul ca la douăzeci de ani chiar dacă am adunat câteva kilograme in plus, iar flacăra dorințelor mele arde mai tare ca oricând. Oare aceasta e vârsta perfectă? În care ai corpul încă de douazeci de ani, dar vine și înțelepciunea?
Încă nu am răspunsul la toate întrebările, sper în acest deceniu să le găsesc, dar știu un singur lucru… Totul depinde de mine, știu că orice obstacol aș întâmpina depinde de mine dacă vreau să îl trec și să devin mai puternică sau mă opresc in fața lui, ascunzandu-mă în fața unui „nu pot”. Știu că indiferent de cât de multe laude aș primi din partea celorlalți, dacă eu simt că nu am dat totul, nu mă voi bucura de ele. Știu și îmi promit să fac totul pentru mine și să dau totul pentru mine. La finalul zilei cel mai important este cum te simți tu cu tine, iar când poți să îți spui tu ție un „bravo, ai reușit!” este cel mai minunat lucru.
La mulți ani, mie! La mulți ani ție, să nu te pierzi și să nu uiți cât de important ești!

Publicitate