Gânduri la cafea

Psihologia relațională afirmă că de calitatea relațiilor noastre, depinde calitatea vieții noastre. Dacă privim atent în jurul nostru, observăm că relațiile noastre și a celor din jurul nostru sunt destul de superficiale, ceea ce semnifică că viața noastră este una superficială.

Problema relațiilor noastre și repararea relației cu noi înșine pornește de la rezolvarea traumelor care ne-au făcut să nu mai avem încredere în noi și în cei din jurul nostru.

Traumele ne-au făcut să ne protejăm de cei din jurul nostru și să ne construim ziduri pe care uneori nu vrem să le dărâmăm, de frica de a nu fi răniți din nou. În copilărie vulnerabilitatea noastră a fost pedepsită, mai apoi în adolescență a fost luată în derâdere, ca mai apoi în viața de adult, să ajungem noi înșine să ne pedepsim pentru momentele de vulnerabilitate, criticându-ne excesiv, considerandu-ne nevrednici de tot ce ne înconjoară.

Am ajuns să nu ne încredem în oameni deoarece de foarte multe ori am auzit voi fi alături de tine, ca mai târziu atunci când ai nevoie să fi abandonat, să fi mințit sau pur și simplu ignorat, iar asta nu a făcut decât să ridice un zid în jurul nostru și să ajungi să nu te mai bazezi pe nimeni de teama de a nu fi dezamăgit din nou.

Socrate spunea că o viață care nu este supusă examinării, nu merită trăită. Mii de ani mai târziu, afirmația lui este încă actuală și dacă ne dorim creșterea calității vieții noastre, trebuie să începem cu examinarea vieții noastre. Asta ne va ajuta să ne identificăm traumele și să spargem zidul creat în jurul nostru, să avem relații autentice și să ne descoperim pe noi înșine.

Privește azi spre tine, cu iubire, cu compasiune și blândețe.

Schimbarea lumii începe cu tine, iar darul vieții merită trăit din plin.

Publicat de Donca Ioana

Femeie, mama.

Lasă un comentariu

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe