Momentele de liniște, în care tăcerea te îmbrățișează și te oprești parcă și din respirat, sau o faci mai încet din dorința de a nu alunga tăcerea. Când gândurile se opresc și nu-ți mai spun să faci nimic, ci doar să fii. Să fii acolo prezent, să simți că ești un om, că trăiești!
Oare în momentele de liniște ne întoarcem la noi? Atunci simțim mai mult și ne regăsim? Dacă liniștea este un dar atât de prețios, de ce o pierdem atât de repede? De ce dorința de a face, ne împiedică să mai fim? Unde ne-am pierdut și când ne vom regăsi?
Fiecare secol are goana după o comoară, cândva oamenii erau înflăcărați de goana dupa aur, oare acum toată această căutare în secolul vitezei, oare se îndreaptă spre liniște? Liniștea este noul aur, al acestui secol?
Liniștea paradoxal ne oferă cele mai multe răspunsuri și o putem găsi în momentele cele mai neașteptate… O simți când ai făcut ce ți-ai dorit, dar pentru puțin timp, când îți întâlnești sufletul pereche, când îți ții pentru prima dată copilul în brațe, când îl vezi că reușește să facă ceva pentru prima dată singur, când privești în trecut și știi că indiferent de cât de greu va fi vei reuși mereu să treci peste toate…