Foarte des primesc întrebarea „te ajută soțul tău cu copii?” Iar răspunsul meu este de cele mai multe ori da, dar răspund da pentru că nu am mereu starea necesară pentru a explica că defapt nu mă ajută, dar promit să o fac de acum înainte.
Copilul se naște din doi oameni, care odată cu nașterea copilului, se nasc și ei ca părinți. Copilul are doi părinți, o mamă și un tată, ambii fiind responsabili de creșterea și educarea copilului. Un tată dacă schimbă un pampers nu o ajută pe mamă, pur și simplu își face datoria de părinte.
O femeie după ce devine mamă, nu încetează să mai fie femeie, la fel cum niciun bărbat după ce devine tată, nu încetează să mai fie bărbat.
Presiunea prea mare care se pune cu precădere doar asupra femeilor, iar bărbații dacă își asumă o parte din rolul de părinte sunt aplaudați și puși pe un piedestal, nu fac decât să nască în continuare generații nefericite și părinți nefericiți.
Eu consider că nu e ok, ca doar mama să își asume rolul de părinte, iar tatăl rolul de spectator, băieții vor crește cu impresia că așa e normal și nu își vor asuma multe lucruri în viață, iar fetele cu presiunea extrem de mare că doar ele trebuie să își asume rolul de părinte, de menajeră în casă și tot ce ține de familie.
Un copil pentru o creștere armonioasă are nevoie de ambii părinți la fel cum are nevoie și pentru a se naște de doi părinți. De la Maria încoace nu mai știu femei însărcinate cu Sfântul Duh, dar până la urmă și ea a avut nevoie de o energie masculină pentru a rămâne însărcinată.
Acum 10 ani eram extrem de speriată de idea de a întemeia o familie și mulți îmi spun și acum că e ciudat că sunt mamă a trei copii, având în vedere că spuneam mereu că nu îmi doresc o familie și mai ales copii. Adevărul este că nu-mi doream să devin mamă, din frica de a nu mă anula pe mine ca persoană. Cel puțin asta era imaginea care era proiectată în mintea mea, atunci când mă gândeam la asta, dar uită-mă la 10 ani distanță, mamă de trei copii, care nu s-a anulat și care are timp să fie femeie și să facă ceea ce îi place. (Acum mă ține un pic Covid-ul pe loc)
Și soțul meu nu mă ajută, își face datoria de tată, pentru că e un tată, nu doar un purtător de penis, bun doar pentru reproducere. Învățăm împreună să fim părinți, să ne educăm și să încercăm să le oferim copiilor noștri o perspectivă asupra vieții cât mai sănătoasă.
Întrebarea „te ajută soțul cu copii?” defapt ar trebui schimbată cu „își asumă și tatăl responsabilitatea de a fi părinte?”
Societatea normalizează bărbații care nu sunt implicați în rolul de părinte, iar cei care sunt implicați sunt considerați ținuți sub papuc sau diferite alte apelative și sincer, nu e doar vina bărbaților, e vina femeilor care acceptă asemea comportament și care roagă bărbatul să o ajute, care consideră că e normal să ducă ea tot greul și să uite de ea ca femeie, pentru că bărbatul are un job și asta îi motivează absențele din datoria de tată, defapt nimic nu îți motivează lipsa de implicare în viața de părinte.
Bărbații care schimbă pampers și își fac datoria de părinte și de soț sunt cei mai uimitori bărbați. Să ai grijă de copilul tău, nu te face mai puțin bărbat, dimpotrivă să lași toate astea pe seamă soției te face mai puțin bărbat. Având grijă de copilul tău, ai grijă de tine. Normalitatea ar trebui definită de implicarea bărbatului în rolul de părinte și nu din motivarea lipsei de implicare prin faptul că au un job. Acum au un job și femeile și asta nu e o scuză pentru a nu își asuma rolul de părinte.
10picioruse 