Arta pașilor mici

Photo by Pixabay from Pexels

„Doamne, nu îți cer miracole sau lucruri nemaiauzite, îți cer doar putere în fiecare zi a vieții mele. Învață-mă arta pașilor mici.

Dă-mi atenție și ingeniozitate astfel că, zi după zi, să experimentez și să descopăr lucruri cu entuziasm.

Ajută-mă să îmi folosesc timpul mai bine. Îngăduie-mi darul de a distinge între ce este cu adevărat important și ce nu.

Mă rog ție pentru a-mi oferi puterea moderației și a disciplinei astfel încât nu doar să alerg de la un capăt la altul al vieții mele, ci să îmi planific timpul rațional și să pot vedea și vârful muntelui, dar și valea, și totodată să-mi pot găsi timp uneori timp și pentru bucuria artei.

Ajută-mă să fiu prezent aici și acum și să accept că acest moment este cel mai important, cel care contează cu adevărat.

Apără-mă de convingerea că totul în viață trebuie să fie lin și ușor.

Ajută-mă să conștientizez că toate greutățile, problemele, obstacolelele și înfrângerile fac parte în mod firesc din procesul vieții și ele sunt ca noi să putem evolua și crește.

Nu mă lăsa să uit că inima se poate afla în conflict cu rațiunea. Trimite-mi, te rog, persoana potrivită la momentul potrivit, cea care va avea curajul să-mi spună adevărul și să o facă cu iubire! Uneori adevărul nu ni-l spunem noi, ci alții. 

Știu că multe probleme se rezolvă de la sine dacă suntem calmi, așa că învață-mă să am răbdare.

Tu știi câtă nevoie avem de prietenie. Fă-mă să fiu demn de cel mai frumos, tandru și fragil dar al vieții.

Oferă-mi suficientă imaginație astfel încât să pot împărtăși cu cineva, în cuvinte sau în tăcere, din căldura inimii mele.

Protejează-mă de teama că viața ar putea să-mi alunece printre degete și să ratez multe din ea.

Nu-mi da ceea ce îmi doresc, ci ceea îmi trebuie cu adevărat.

Învață-mă arta pașilor mici.”

Publicat de Pasca Ioana

Doar un om în căutarea celei mai bune versiuni ale sale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: